Ai vrea să fii și tu cunoscut de Dumnezeu (Ps. 1:6a - Căci Domnul cunoaște calea celor “neprihăniți” [VDC] (“drepți” [NTR]), așa cum Dumnezeu îl cunoștea pe Avraam? Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit.” (Gen. 18:19 VDC). Este extraordinar să știm că „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și i s-a socotit ca neprihănire” și el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu” (Iacov 2:23). Avraam era cunoscut de Dumnezeu, era prietenul lui Dumnezeu, avea o relație cu Dumnezeu, datorită credinței și neprihănirii sale, a inimii sale curate. Ce relație mai bună, mai trainică și mai de nădejde poate exista în acest univers decât relația cu Dumnezeul universului? Să Îl cunoști pe El și să fii cunoscut de El.
Pe de altă parte, Dumnezeu este fericit (1 Tim. 1:11 potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu; 1 Tim. 6:15 care va fi arătat la vremea lui de fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor”), iar Dumnezeu nu ține fericirea doar pentru Sine. El Își dorește ca și omul creat de El să fie fericit. De unde știm acest lucru? Din Psalmul 1:1 - Ferice de omul care… și ceea ce urmează este o descoperire a inimii lui Dumnezeu. Iar inima lui Dumnezeu conține și “nu”-uri, cât și “da-uri, ca într-o căsnicie. Căsnicia este frumoasă, dacă ai o listă de “nu fă așa” (spre exemplu: nu vorbi urât cu soțul sau soția ta, nu te uita după altă femeie sau după un alt bărbat), cât și o listă de “fă așa” (spre exemplu: vorbește frumos cu soțul sau soția ta, fii credincios doar soției tale sau credincioasă soțului tău până la capăt).
Așadar, omul prieten cu Dumnezeu, cunoscut de Dumnezeu, omul fericit în ochii Dumnezeului fericit nu face câteva lucruri: nu se duce la sfatul oamenilor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așează pe scaunul celor batjocoritori (versetul 1). Omul acesta nu poftește răutatea și păcatul, nu se asociază cu oamenii de această speță, nu batjocorește. Dar el, pe de altă parte, face acele lucruri plăcute Domnului: “își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui” (Psalmul 1:2). Neprihănirea și cunoașterea sa de Dumnezeu vin din faptul că el iubește Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, îl citește, se hrănește de acolo, meditează mereu la el, are plăcere să facă acest lucru.

Copyright © 2025 Bible for Everybody | GEORGE RADU - All Rights Reserved.