PsalmUL 1. CAPITOLUL 2. Mâncând din pomul vieții

În curgerea psalmului, ni se spune în Psalmul 1:3 că omul neprihănit este ca un pom. Când ne gândim la pom, nu se poate să nu ne amintim de primii pomi din grădina Eden. În Geneza 2:9 ne este relatat că Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni la mâncare şi pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Dumnezeu îi dă acces omului să mănânce din pomul vieții, dar din pomul acela interzis nu îi dă voie, pentru că este un pom fals, care doar dă senzația că este bun (“Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea” Geneza 3:6), dar este rău în realitate, pentru că Dumnezeu îi spune că “în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit” (Geneza 2:17). 

Pomul vieții este acel pom din mijlocul grădinii din care curge viața lui Dumnezeu, imortalitatea, întrucât El, Dumnezeu, are viața în El Însuși și El a creat viața omului. Nu exista moarte, păcat, boală, blestem, durere și necaz în Eden, până când omul nu a încălcat singura interdicție pusă de Dumnezeu. Iar în momentul în care o face, Dumnezeu îl alungă din Eden, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii (Gen. 3:24), iar omul să nu mai poată ajunge acolo. Este o pictură dezolantă, profund descurajatoare, că omul s-a descalificat, de bună voie, de la a mai mânca din pomul vieții. Dintr-un peisaj edenic, tabloul se transformă în moarte, suspin, lacrimi și suferință.

Dar Dumnezeu Își dorește să îl răscumpere pe om, nu să îl lase în această stare decăzută pentru totdeauna, ca el să poată să aibă din nou acces la pomul vieții. Îl vedem pe Moise care Îl întâlnește pe Dumnezeu în rugul (copăcelul) aprins: “Moise s-a uitat şi iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc. Dumnezeu a zis: <<Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.>> Şi a adăugat: <<Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.>> Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să-L privească pe Dumnezeu (Exod 3:2,5-6). Aceeași imagine o regăsim aici, a rugului vieții, a focului sfințeniei și a prezenței lui Dumnezeu din mijlocul acestui rug, de care cândva se bucurau Adam și Eva în răcoarea zilei. Iar invitația este pentru tot poporul Israel, de a veni și a se întâlni cu pomul vieții, cu Dumnezeul din rug: “după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta” (Exod 3:12b).

Poporul Israel în schimb alege copacii falși, vițelul de aur, dumnezeii de pe înălțimi, ai popoarelor străine, alege păcatul, în locul Domnului Dumnezeului lor, cu care au încheiat legământ. Dumnezeu îi pedepsește, îi trimite la popoare străine, dar Se îndură de ei și mai lasă o rămășiță să se întoarcă din robie.

Și astfel ajungem în vremea Domnului Isus Hristos, Cel care spune că El este pomul vieții, vița, din care curge viața lui Dumnezeu: Eu sunt adevărata Viţă şi Tatăl Meu este Vierul [...] Eu sunt Viţa (Ioan 15:1,5). Pe acest pom al vieții, evreii L-au tăiat, au crezut că vor scăpa de El, că îl vor da pe foc. Dar Hristos a spus că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă (Ioan 12:24). Hristos a murit, ca prin moartea Sa să biruiască moartea veșnică a omului și pe diavol, iar rodul morții Sale este viața însăși, este Hristosul înviat, pomul vieții, sursa vieții veșnice, într-un sens înnoit, a unui nou legământ („Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi [...] Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi [...] să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea” Luca 22:19-20). De aceea, Pavel ne spune că dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă, cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi (2 Corinteni 5:17). Și tot el ne amintește că noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă (Romani 6:4).

Deci Hristos este Pomul Vieții, iar noi, cei care am crezut în El, care L-am ales, care ne-am pocăit de păcatele noastre, am fost îngropați împreună cu El și am primit o viață nouă, o identitate nouă. Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile (Coloseni 2:13). Dacă înainte am fost un pom rău, gândind și făcând răul în mod natural, deliberat, acum, prin sămânța credinței în Hristos și prin Duhul Sfânt, am devenit un pom asemenea naturii pomului vieții, adică asemănător lui Isus Hristos, noi suntem acea “multă roadă” (Ioan 12:24) a morții Sale, de care am vorbit cu câteva rânduri mai sus. În celebrul capitol Isaia 53, la versetele 10 și 11, stă scris: Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. Aceștia suntem noi, rodul muncii sufletului Domnului Isus, pomii care au rezultat în urma zdrobirii Sale pe cruce, pomii cu natura nouă, crescuți din sămânță dumnezeiască, “sămânța de urmași”, oamenii noi, într-o stare după voia lui Dumnezeu. Noi nu am devenit pomul vieții, ci suntem pomi născuți din pomul vieții.

După ce Adam a păcătuit, “la vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul și asemănarea lui și i-a pus numele Set” (Geneza 5:3). E minunat că Dumnezeu l-a creat pe Adam după chipul și asemănarea Lui, dar e trist că Adam a căzut prin neascultare, iar cel ieșit din Adam i-a purtat chipul și asemănarea, cea a păcatului. Însă, prin nașterea din nou, Hristos ne transformă natura interioară, ne răscumpără, iar noi arătăm lumii că El a câștigat prin moartea și învierea Sa ceea ce s-a distrus în Eden, că acum suntem din nou fii și fiice după chipul și asemănarea Sa.

Ultima pagină din Biblie ne descoperă o nouă grădină, un nou Templu, o nouă cetate, cu pomul vieții în centrul ei, asemenea grădinii Eden din Geneza: În mijlocul pieţei cetăţii şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor (Apocalipsa 22:2). Isus Hristos S-a înălțat la Tatăl, în ceruri, acolo de unde a venit și acolo unde S-a întors ca să ne pregătească un loc: În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi (Ioan 14:2-3). Acolo, în casa Tatălui, El este și rămâne pomul vieții. Cine mănâncă din frunzele Sale și din rodul Său, se vindecă, iar la capătul zilelor va fi în prezența lui Isus Hristos, pentru totdeauna, în paradis.